Grup Construcții Est
IMM Construcții
Organizație participantă în Coaliția România Sustenabilă
Declarația reprezentantului

„Aderarea la Coaliție vine din modul nostru de a ne raporta la construcții și la rolul pe care îl avem în societate. Sloganul nostru, «Construim orice, dar nu oricum!», nu reprezintă doar calitatea pe care o oferim în ceea ce știm să facem, ci și grija față de oameni, protejarea mediului și preocuparea constantă pentru o dezvoltare sustenabilă. Credem că viitorul construcțiilor se bazează pe responsabilitate, echilibru și decizii luate pe termen lung.”
Victor Cojocariu
Acționar, Grup Construcții Est
Despre organizație
Grup Construcții Est s-a definit, încă de la înființare, ca o unitate orientată prioritar către calitatea în construcții. Din 2002 până în prezent, societatea a realizat lucrări complexe, caracterizate printr-un grad ridicat de dificultate tehnologică în execuție și prin cerințe tehnice și funcționale exigente, impuse de destinația și specificul fiecărui proiect. Toate aceste lucrări au fost finalizate la standarde înalte de calitate, fără a fi necesare remedieri, nici la recepția la terminarea lucrărilor, nici la recepția finală.
Portofoliul companiei este unul divers și puternic personalizat, incluzând obiective de patrimoniu istoric, pentru care au fost realizate lucrări de consolidare, restaurare și, în unele cazuri, refuncționalizare, clădiri specializate destinate cercetării științifice și industriei farmaceutice, precum și alte construcții civile și industriale. Dintre acestea se remarcă spații de locuit în campusuri universitare, clădiri de învățământ, clădiri spitalicești, spații de depozitare și arhivare, săli pentru activități sportive, spații de producție, precum și clădiri rezidențiale individuale și unități hoteliere, realizate în municipiile și județele Iași, Vaslui, Suceava, Buzău și Bistrița-Năsăud.
Alătură-te Coaliției România Sustenabilă
Împreună putem genera soluții reale pentru o economie românească mai responsabilă, mai rezilientă și mai pregătită pentru schimbările care urmează.






